Cand ma gandesc la copilarie, ma gandesc automat la vara-mea, fiinta cu care mi-am petrecut toata perioada de evolutie fizica si psihica. Nu n-o sa scriu un post despre ea, pentru ca nu e ziua ei. O sa-mi amintesc doar despre una dintre nenumaratele noastre distractii: RECLAMELE!
Ne uitam la tv si ghiceam produsele la care se facea reclama. Daca ghiceai unul, primeai un punct. Cine avea mai mult puncte...se bucura de glorie si faima.
Ca sa castigi, aveai nevoie sa cunosti perfect toate reclamele. Era necesar sa le poti recunoaste din primele secunde.
Azi, ma uit la TV ca sa vad reclamele. Eu nu ma supar cand intrerup astia emisiunile. De fapt, e o moda sa stii replici din reclame. Inainte erai cool daca dadeai replici din filme. Dar cui ii pasa ce era inainte?
Si reclamele astea, se impart pe categorii. Sunt unele reusite, amuzante, atragatoare. Te uiti de drag la ele. Iti zici: "ia hai, ca poate o de pe-aia cu..". Asa erau reclamele de la Vodafone la inceput. Aveau ele o poveste, o poanta, un schepsis.
Dar sunt si unele care, din punctul meu de vedere, n-ar trebui difuzate. Sa ne uitam la reclama de la Rama, cea cu Nadia Comaneci. Tipa ne zice ca-si hraneste copilasul cu margarina romaneasca. Dumnezeule! Ti-o trimite cineva pe avion? Ala mic si blond nu pare a fi hranit cu margarina la micul dejun. Las-o moarta pisi...
Dupa faza asta, n-am cumparat nici cartele Vodafone, nici margarina americana. Daca reclama e sufletul comertului, al meu nu va putea fi, oricat de interesanta mi-ar parea.
M-am prins! Sunt iaurt.
Articol realizat de Alexandra Scinteianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu