Am pornit de la un gand si am ajuns la o poveste…am plecat apoi de la o nota si am compus o simfonie…am creat prin cuvinte un roman a ceea ce va fi..si prin soapte am dat viata unor momente de vis.
Apoi, la umbra unei clipe de indoiala am invatat sa amestec dragoste cu rabdare si sa zbor deasupra unui vis ce m-a facut sa inteleg infinitul. Am contemplat in ascuns o raza de lumina ce imi arata locul unde ai pasit ultima oara. Cadea cu atata tandrete… sa nu cumva sa stearga urmele pasilor tai pierduti candva prin camera acum prafuita de timp.
O farama de amintire imi fura pentru o secunda gandul si mi-l duce departe. Mi-l poarta pe un drum de piatra… pe care picioarele noastre goale il cunosteau atat de bine… si la o fantana ce ascunde in ea secretul unui joc de copii.
Mai pun de-o parte foi care in curand vor fi prea uzate sa fie intoarse…ele vor purta ganduri rupte dintr-un suflet indragostit si culori furate din lumina unor ochi ce au invatat sa vada dincolo de raceala unui zambet.
Am invatat impreuna cu tine sa caut in fiecare apus o noua speranta si in fiecare rasarit un motiv sa zambesc. Apoi am vrut sa vad pentru numai cateva clipe cerul prin ochii tai… si mi-am zarit chipul… luminat de atata fericire.
Nu am stiut ca viata e facuta pentru doi, pana cand nu am ramas decat eu si apusul – ce candva imi era alinare. Si totusi, am invatat ca mai presus de toate, sta o inima de copil, ce cauta vesnicia printre pietre si copaci…
M-ai invatat ca totul cere timp si ca rabdarea e sfanta… apoi mi-ai aratat cum pot sa zbor fara sa ma ridic de la pamant si cum pot atinge cerul doar cu un sarut.
Eu… te-am invatat ca maine e prea departe pentru noi… ca ar trebuii sa ne oprim din fuga noatra nebuna… si sa incercam sa cucerim ziua de azi. Te-am mai invatat cum sa nu iubesti… si cum sa pui mandria pe locul dragostei.
Asa ca am tras linie la inceput de drum… caci am hotarat sa mai ramanem putin aici. Am zis sa pacalim timpul pentru inca macar cateva clipe in care sa ne mai jucam putin “de-a v-ati ascunselea”. Eu sa ma ascund…. si tu sa ma cauti…apoi ma gasesti si imi spui ca ” Jocul s-a terminat… acum incepe viata ” – si timpul sa o ia din nou din loc…
Dar batrane timp… fii bland… si lasa-ne sa trecem usor. Sa mai putem aduna clipe de eternitate si sa ajungem unul langa altul… in acelasi timp si cu acelasi zambet… uscat de vreme… dar bine insemnat de fericirea unei vieti de diamant. Si lasa-ne ochii tineri… sa avem aducere aminte de fantani si de pietre… de flori si de lacuri… sa ne mai putem juca macar in soapta… macar in gand… cand nimeni nu ne vede… sa mai putem fi cum am fost.
Asa ca batrane timp… uita de noi.. si noi vom uita de tine. Si ne vom revedea.
Gata, am salvat postul..:)
RăspundețiȘtergere