Pacla diminetii de toamna leneveste inca peste orasul cenusiu al miilor de sperante.Mirosul asfaltului rece si al cafelei aburinde imi zgarie narile si totusi,e placut.O noua zi.O noua batalie in viata mea.Asa ma stiu de aproape 16 ani:singura.Chiar si atunci cand am fost inconjurat de cei mai dragi prieteni,de cei pe care i-am iubit si inca ii mai iubesc,de familie,am simtit ca sunt prezenti doar fizic langa mine.Am crescut intr-o cautare continua,alergand dupa o altfel de prezenta,una care sa umple toate prapastiile adanci ale sufletului meu…care sa compenseze absenta tuturor celorlalte lucruri.Inca o mai caut…desi am invatat sa ma multumesc cu simple masti ,in spatele carora se afla o identitate de nimeni stiuta.
Tristele mele observatii au rasturnat toate principiile insusite de-a lungul timpului si au distrus pana si ceea ce nu trebuia atins niciodata de ratiune: credinta.E dureros sa nu mai crezi in nimic,sa ucizi un sentiment care hraneste si tine in viata atatea suflete chiar si atunci cand nu mai au nimic.In lungul drum al ratacirii necontenite din indoiala in indoiala,nu stiu unde sa ma opresc si ma vad fara mila, aruncata in valurile acestui univers nemarginit,fara carma,fara sa stiu de unde vin si spre ce aspir,purtat doar de niste pasiuni furtunoase…
Am fost un copil nestiutor,plin de sperante si idei.Imi pare rau ca nu am crezut in Mos Craciun,miracole si magie.Relatiile de prietenie imi erau mereu amenintate si influentate puternic de vre-un factor extern,drept urmare,astazi imi este frica sa nu fiu parasit de cei apropiati.Nu mi-a fost frica de intuneric dar mi-a fost frica de oameni.Ma speriau ploile abundente,ma gandeam ca s-a suparat Dumnezeu pe noi si de aceea plange.Atunci cand greseam,ceea ce se intampla destul de des, ma inghesuiam intr-un colt si plangeam,ma autopedepseam mereu crezand ca daca nu am sa o fac,toti voe pleca,asa cum promitea cate cineva ca o va face in momentele lor de suparare.Vroiam,mai mult decat orice,sa cresc mare…”atunci nu voi mai gresi…pentru ca atunci voi sti!”…Si am crescut!Se pare ca viata nu a vrut sa ma lase un copil naiv si nestiutor si m-a transformat in ceea ce sunt astazi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu