“Da, cred”.
“Poate ca sunt. Dar asta datorita unor profesori sufletisti. O sa povestesc despre unul dintre ei. Cu multi ani in urma, cand lucram ca voluntara la Spitalul Stanford, am cunoscut o fetita, Lisa, care suferea de o boala rara si grava. Singura ei sansa de vindecare parea a fi o transfuzie de sange de la fratiorul ei de cinci ani, care supravietuise in mod miraculos aceleiasi boli si reusise sa-si dezvolte anticorpi impotriva acelei maladii.Doctorul i-a explicat situatia fratiorului ei mai mic, si l-a intrebat daca vrea sa-i doneze sange surorii lui mai mari.L-am vazut atunci ca ezita putin, dupa care, a tras aer in piept si a spus:”Da, o sa-i dau sange daca asta o va salva pe Lisa”.
In timp ce se efectua transfuzia, el statea intins in pat langa sora sa si zambea, asa cum faceam si noi toti, vazand cum fetitei ii revenea culoarean obraji. Dintr-o data, chipul lui pali, si zambetul ii pieri de pe buze. Isi ridica ochii catre doctor si-l intreba cu o voce tremuranda, “De acum incep sa mor?”.
Fiind micut, baietelul intelesese gresit; el credea ca o sa trebuiasca sa-i dea tot sangele surorii lui.
“Da,am invatat ce e curajul,” adauga ea, “pentru ca am avut profesori sufletisti”.
Dan Millman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu